5 sfaturi pentru o sesiune reușită!


Un articol de

Costin-Alexandru Jalbă


Update: La finalul articolului găsești forma sa vizuală (video pe YouTube)

Uite că am ajuns și la cea de-a cincea sesiune. Am trecut până acum prin trei sesiuni fizice și una online și cred că am adunat suficientă experiență cât să pot scrie acest articol pentru tine. Permite-mi, deci, să împărtășesc 5 sfaturi pentru sesiune cu tine:

1. Planifică toată sesiunea în avans.

Să spunem că ai 7 zile pentru a te pregati înaintea unui examen. Primul lucru pe care îl faci este să împarți materia pe bucăți, cea mai bună variantă în acest exemplu fiind 5 zile de învățat și 2 de recapitulat.

După ce împarți materia, trebuie să o planifici pe zile. Poți alege fie să o împarți egal (pe pagini), fie să o împarți pe capitole, astfel încât în unele zile vei avea mai multe pagini decât în altele.

Este foarte important să îți lași cel puțin o zi pentru recapitulare. În acea zi, ai șansa să treci din nou prin toată materia. Deși materia este acolo, în mintea ta, ai nevoie de o reîmprospătare a memoriei înainte de examen.

Eu de obicei folosesc o agendă pentru programare, dar mai nou am descoperit o pasiune pentru Google Sheet, așa că o să îți las și ție aici o copie excel si una pdf, cu speranța că te va ajuta să-ți pregătești sesiunea.

Tabelul este făcut pentru pregătirea unui examen, iar documentul Excel are 6 pagini, cât pentru organizarea a șase examene. Am lăsat câte 9 zile, deși majoritatea examenelor presupun mai puține zile de pregătire. Bineînțeles, excel-ul poate fi modificat după preferințele fiecăruia.

Ah, am făcut și o varianta pdf ceva mai ”fancy”. Merge bine într-o poză pe Instagram cu masa de studiu.

Varianta 2 PDF:

2. Fă scheme pentru tot ce înveți.

Pentru mine unul, schemele sunt sfinte. Pentru fiecare materie pe care o învăț, ajung să fac un teanc de scheme. Ajută extrem de mult în a reține foarte multă informație într-un timp scurt.

Chiar dacă nu ești o persoană care învață mai ușor vizual, schemele te pot ajuta să recapitulezi materia și te pot ajuta să o structurezi în mult mai puține pagini decât în manual sau curs. 

Da, nu e tocmai eco friendly, dar poți alege oricând să le donezi sau să le reciclezi după ce ai terminat cu ele. Te sfătuiesc totuși să le păstrezi pe cele de la civil și penal, vei avea nevoie de ele când te pregătești pentru licență (deși probabil o să ajungi să faci altele).

3. Trezește-te în fiecare zi la o anumită oră. 

Dacă te trezești zilnic la aceeași oră, o să ajungi ca în câteva zile să te obișnuiești cu acest program și să nu mai fie atât de greu să te trezești și să te dai jos din pat. 

Mai mult decât atât, te sfătuiesc să alegi cafeaua în detrimentul energizantului, acesta din urmă fiind extrem de dăunător corpului și creierului tău. Câtă cafea? Câtă se poate…
Daca nu bei, o să te apuci. Dacă nu fumezi, o să te apuci doar ca să ai de ce să iei pauză.

4. Ia o gură de aer.

Cand eram la București, făceam asta fie prin pauze de fumat cu colegii de studiu, fie prin mersul la cămin pentru a mânca ceva de pranz. Crede-mă că acel prânz este cel mai lung și mai frumos pranz pe care îl poți mânca vreodată.

Online, lucrurile se complică puțin. Totuși, atâta timp cât nu ești în lockdown, nu uita să ai grijă și de tine, și nu uita că mintea ta are nevoie de o gură de aer, măcar o dată la două zile. Ieși puțin la plimbare, mergi și cumpără o cola, o pâine, orice. Ia-ți 15-30 de minute de ieșit afară, fără să te gândești la învățat. 

Este evident ca învățatul non-stop nu face bine nici fizic, nici psihic, așa că pauzele sunt foarte importante. Încearcă să profiți cât mai tare de ele, ieșind puțin din casă.

5. Gasește-ți un coleg de studiu.

Învățând tot timpul odată cu iubita mea, am observat că este mult mai ușor să rămâi motivat și concentrat în cel puțin 2 oameni. Cand mergeam fizic la facultate, ne întâlneam dimineața la cafea cu câțiva colegi și mergeam în 27 să învățăm împreună.

Ah apropo, cât am stat acasă, 27 a fost renovat. Uite un before and after:

Faptul că ai cu cine să discuți materia pe care o înveți este cel mai mare câștig pe care îl poți avea în procesul tău de învățare. De foarte multe ori, reținem mai ușor fie lucrurile pe care le-am greșit, fie pe cele pe care le-am disputat cu alți colegi.

Deci sesiunea asta, găsește un study buddy online și învățați împreună!

Cine știe, poate găsești unul chiar pe Discord-ul StuDrept *wink wink*

Acestea au fost cele 5 sfaturi pentru sesiune pe care le-am scris pentru tine, fie boboc, fie încă novice în sesiuni. Sunt multe lucruri pe care te las să le descoperi singur. Sesiunea are farmecul ei, nu e chiar oaia neagră a anului universitar. 

Tu cum ataci sesiunea? Lasă-ne un comentariu!


StuDrept Blog este un blog dedicat tuturor studenților la Drept. Trimite-ne articolul tău la adresa de email: studreptblog@gmail.com

Distribuie articolul dacă ți s-a părut interesant.

ABONEAZĂ-TE PRIN EMAIL PENTRU A PRIMI NOTIFICARE DESPRE CELE MAI NOI ARTICOLE ȘI EVENIMENTE!

Procesez…
Mulțumim pentru abonare. Te așteptăm să postezi chiar și tu.

AUTOR: Costin-Alexandru Jalbă, Facultatea de Drept, Unibuc, Anul III

0 0 votes
Article Rating
Subscribe
Notify of
guest

2 Comments
Newest
Oldest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments
trackback

[…] am făcut ceva legat de facultate, am programat cum învățăm la Comercial, știi că-ti ziceam aici că e important să-ți planifici totul în avans: 25-30 de pagini din curs/ zi și apoi de […]

trackback

[…] Și dacă tot se apropie sesiunea, aruncă un ochi și peste articolul ”5 sfaturi pentru o sesiune reușită” […]

2
0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x