Salut!
Vreau să scriu o carte, un eBook mai exact, poate și un podcast în viitor dacă merge bine.
O carte care se numește ca titlul articolului: Educație Juridică pentru toate vârstele.
Uite așa arată coperta:

Ți-am atras atenția? Foarte bine! Pentru că am nevoie de tine dacă ești student la Drept.
După cum vezi, cartea nu e scrisă de Costin-Alexandru Jalbă, ci de StuDrept Blog, adică de către studenți de la Drept. Urmează să scriem împreună o lucrare destinată în principal tinerilor, dar nu exclusiv acestora. Vreau să scriem despre sistemul politic, despre prerogativele diverselor instituții politice. Vreau să explicăm cu ce se ocupă civilul, penalul și administrativul și cum pot cetățenii să obțină informații de interes public. Vreau să explicăm ce face judecătorul, procurorul, avocatul, notarul sau executorul judecătoresc. Vreau să vorbim și despre atribuțiile Poliției și Jandarmeriei, precum și drepturile și obligațiile pe care le avem în fața acestora. Vreau să vorbim despre orice au nevoie oamenii să știe!
Pentru toate astea am nevoie de câțiva studenți implicați și dornici de a da o mână de ajutor. Dacă iese mișto, cred că dă și bine la CV!
Trimite-ne un mail la studreptblog@gmail.com și spune-ne de ce ai vrea să te implici în acest proiect, precum și materia care te pasionează și despre care ți-ar plăcea să scrii în această lucrare. Ideile tale sunt binevenite!
Perioada de selecție va ține până pe 25.02.2021, iar apoi, după ce construim o echipă mișto, ne apucăm de treabă, ne împărțim diversele subiecte de scris și facem ceva frumos!
Te bagi?