Tribunalul Alba a stabilit că indexarea taxelor cu rata inflației este nelegală! Andrei Nicolae Popa a câștigat procesul cu UB.

Astăzi am aflat că al nostru coleg, Andrei Nicolae Popa a câștigat procesul cu Universitatea din București. Dacă nu știi despre ce e vorba, Andrei a dat Universitatea în judecată pentru că aceasta a majorat taxele de studiu în timpul ciclului de studiu, spunând ei că doar o indexează cu rata inflației.

Ei bine, lucrurile nu pot sta chiar așa, ținând cont că între studenți și Universitate se încheie un contract de studiu, contract ce se impune a fi respectat de către ambele părți. Drept urmare, Universitatea nu poate schimba regulile jocului în mijlocul acestuia.

Andrei a dat în judecată Universitatea la secția de Contencios Administrativ și Fiscal a Tribunalului Alba, iar acesta este rezultatul:

Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul POPA ANDREI NICOLAE, CNP…, domiciliat în… în contradictoriu cu pârâta UNIVERSITATEA BUCUREŞTI, cu sediul în …. Anulează în parte Decizia nr.60/17.03.2020 emisă de către Consiliul de Administraţie al Universităţii Bucureşti, prin care s-a decis indexarea taxelor de şcolarizare începând cu data de 1.10.2020, cu rata inflaţiei de 3,8%, în ceea ce priveşte taxele datorate de studenţii Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii Bucureşti. Anulează în parte Hotărârea fără număr din perioada 19-20 martie 2020 adoptată de către Senatul Universităţii Bucureşti, prin care a fost aprobată Decizia nr. 60/17.03.2020 emisă de către Consiliul de Administraţie al Universităţii Bucureşti privind indexarea începând cu data de 1.10.2020, cu rata inflaţiei de 3,8%, a taxelor de şcolarizare datorate de către studenţii Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii Bucureşti. Respinge în rest cererea formulată de reclamant.

 Hotarârea 52/2021 a Tribunalului Alba
http://portal.just.ro/107/SitePages/Dosar.aspx?id_dosar=10700000000118916&id_inst=107&fbclid=IwAR3ce5bqCgcB_F3kxVYVS4MauvWE3K54A9ACNwgBWX-Vy4_hHKPTrrK9v9M

Andrei Nicolae Popa a purtat multe lupte cu Universitatea din București, aceasta acumulând amenzi serioase pentru încălcarea normelor sanitare din cămine și cantină.

Mai departe, după un posibil recurs al UB, urmează să vedem și soluția Curții Constituționale a României, sesizată la cererea lui Andrei, cu privire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 119 alin. (1) și (3) și a dispozițiilor art. 141 din Legea nr. 1/2011. Recunosc că aici sunt chiar mai curios de rezultat.

Iată și mesajul lui Andrei Nicolae Popa de pe Facebook:


StuDrept Blog este un blog dedicat tuturor studenților la Drept. Trimite-ne articolul tău la adresa de email: studreptblog@gmail.com

Distribuie articolul dacă ți s-a părut interesant.

ABONEAZĂ-TE PRIN EMAIL PENTRU A PRIMI NOTIFICARE DESPRE CELE MAI NOI ARTICOLE ȘI EVENIMENTE!

0 0 votes
Article Rating
Subscribe
Notify of
guest

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x