LEGITIMA APĂRARE. Ce spune Codul Penal despre ea?

Un articol de

Costin-Alexandru Jalbă

Sigur ai auzit de ”self-defense”, nu-i așa? Scuza aia de o folosesc cei din filmele americane ca să scape de închisoare. Astăzi discutăm despre legitima apărare din perspectiva Codului Penal român.

ANALIZA ARTICOLULUI 19

Alineatul (1) definește legitima apărare ca fiind acea acțiune prevăzută de faptă penala, săvârșită împotriva unui atac nejustificat.

Alineatul (2) reprezintă varianta tip a legitimei apărari și prezintă condițiile și limitele acțiunii descrise de alin. (1):

• Este nevoie de un atac material, direct, imediat și injust.
• Trebuie ca viața sau drepturile cuiva să fie în pericol sau ca un interes general să fie în pericol.
• Trebuie ca apărarea să fie proporțională cu atacul.

Alineatul (3) prezintă o prezumție relativă de legitimă apărare atunci când are loc pentru apărarea împotriva pătrunderii într-o locuință, fie fără drept, prin viclenie, violență sau efracție, fie în timpul nopții.

ATACUL

Așa cum spuneam, atacul trebuie să fie material, direct, imediat și injust. Hai să analizăm ce reprezintă fiecare dintre aceste condiții specifice atacului:

Atacul material.

Poate consta într-o acțiune sau într-o inacțiune, atunci când pasivitatea permite producerea unei modificări fizice. Practic, trebuie ca atacul să existe, să producă o schimbare fizică în jurul persoanelor implicate. Simpla temere cu privire la existența sau inițierea unui atac nu reprezintă legitimă apărare.

Și mai specific, dacă văd că cineva care merge pe stradă are la curea un pistol, nu înseamnă că îl pot împușca pentru că mă gândeam că poate ar vrea să mă omoare.

În schimb, dacă individul cu pistol îl ridică spre mine, cu intenția de a îl folosi, atunci am tot dreptul să mă apăr, pentru că atacul devine unul material, unul care modifică elementele din jurul meu.

Atacul direct.

Pentru a fi direct, trebuie să nu existe niciun obstacol între atacator și cel aflat în legitimă apărare (sau acest obstacol trebuie depășit).

Exemplu real:

Mențiuni:
În speța de mai jos, ”inculpatul” este cel aflat în legitimă apărare, iar ”victima” este de fapt atacatorul!

Inculpatul, care cunoștea comportamentul agresiv al victimei aflate sub influența alcoolului, s-a refugiat în bucătărie și a încercat să împiedice pătrunderea victimei ținând ușa împinsă din interior, iar victima, mult mai tânără (50 de ani) decât inculpatul (75 de ani) și, implicit, având o forță fizică superioară, a reușit să deschidă pe jumătate ușa. În aceste condiții, este în stare de legitimă apărare inculpatul care, și din cauza împrejurării că victima avea cuțitul în mână, a apucat un alt cuțit care se afla în acea bucătărie și a lovit-o de două ori în zona pieptului, producându-i leziuni care au dus la deces.

C.A. Craiova, s.pen., dec. nr. 585/2003 citată de L.V. Lefterache în Drept penal. Partea generală. Curs pentru studenții anului II, p. 193

Atacul imediat.

Trebuie ca pericolul să fie actual sau iminent. Asta înseamnă că atacul trebuie să fie în desfășurare (cineva ridică o bâtă și își ia avant pentru a lovi pe altcineva) sau să fie clară intenția atacului (cineva aleargă pe altcineva cu un cuțit în mână).

Să luăm următorul exemplu pentru a vedea unde se oprește caracterul imediat al atacului:
X îl atacă pe Y cu o bâtă, încercând să îl lovească în cap. Y reacționează rapid și îl lovește pe X, trântindu-l pe jos. Până aici, se păstrează caracterul imediat. Mai departe, Y ia bâta de pe jos și începe să îl lovească pe X cu aceasta. Aici se pierde caracterul imediat!

Caracterul imediat se pierde și dacă reacția vine după consumarea atacului, cum este spre exemplu distrugerea mașinii celui care te-a lovit!

Atacul injust.

După cum spune și numele, trebuie ca atacul să vizeze un drept protejat de lege. Spre exemplu, atunci când răspundem unui atac pentru a ne apăra, suntem în legitimă apărare, deci nu există caracterul injust. Asta înseamnă că cel de care ne apărăm (practic cel care atacă primul) nu poate spune că el se apăra de apărarea noastră.

OBIECTUL ATACULUI

Atacul trebuie să fie îndreptat asupra celui care se apară ori asupra unei alte persoane sau împotriva unui interes general.

Să luăm 3 exemple pentru aceste ipoteze:

X îl atacă pe Y cu un cuțit. În timp ce cuțitul se îndreaptă spre acesta, Y scoate pistolul și îl împușcă pe X, eliminând astfel pericolul.

X o atacă pe S, soția lui Y cu un cuțit. În timp ce cuțitul se îndreaptă spre S, X scoate un briceag din buzunar și îl lovește pe X, eliminând astfel pericolul ca soția (S) să fie rănită.

X este un terorist care se îndreaptă cu o armă semi-automată către sediul Guvernului. Observându-l, Y, un cetățean aflat în zonă, scoate un pistol și îl împușcă mortal pe X, eliminând pericolul asupra unui interes general: securitatea statului.

APĂRARE PROPORȚIONALĂ

Este cea mai importantă trăsătură a apărării și se referă la faptul că aceasta nu trebuie să provoace atacatorului un rău mai mare decât cel provocat sau pe care l-ar fi putut provoca acesta.

Trebuie ca apărarea să fie proporțională în raport cu gravitatea pericolului, dar și cu împrejurările atacului!

Asta nu înseamnă că apărarea trebuie să fie identică în manifestare cu atacul. De exemplu, este în continuare legitimă apărare dacă împuști pe cineva care te atacă cu un cuțit.

În ceea ce privește împrejurările atacului, este în continuare legitimă apărare dacă X îl lovește cu briceagul pe Y, în condițiile în care X este atacat de 7 persoane neînarmate!
_{(Trib. Suprem, s.pen, dec. nr. 1536/1986, citată de L.V. Lefterache)}

Să luăm câteva exemple de apărare neproporțională:

X îl lovește cu palma peste față pe Y, iar Y reacționează împușcându-l în cap.

X îi fură telefonul lui Y, iar Y îl lovește cu pumnii și picioarele până rămâne inconștient.

X o lovește pe S, soția lui Y, iar Y îl lovește pe X cu o bâtă peste picioare, fracturându-i-le.

PREZUMȚIA DE LEGITIMĂ APĂRARE

Hai să luăm numai alin. (3) de mai sus:
(3) Se prezumă a fi în legitimă apărare, în condițiile alin. (2), acela care comite fapta pentru a respinge pătrunderea unei persoane într-o locuință, încăpere, dependința sau loc împrejmuit ținând de aceasta, fără drept, prin violență, viclenie, efracție sau alte asemenea modalități nelegale ori în timpul nopții.

Ce înseamnă această prezumție relativă?
Înseamnă că trebuie să se dovedească că cel care a săvârșit o infracțiune nu se afla de fapt în legitimă apărare. Asta spre deosebire de alin. (2) unde trebuie să se facă dovada îndeplinirii celor 3 condiții. Este o diferență considerabilă, întrucât prin alin. (3) se pleacă întotdeauna de la legitimă apărare și trebuie dovedită intenția criminală din afara acestei instituții, pe când prin alin. (2) se pleacă întotdeauna de la infracțiunea săvârșită și trebuie dovedită incidența legitimei apărări.

De exemplu, X pătrunde în casa lui Y prin spargerea unei ferestre. Este noapte, iar în casă se află S, soția lui Y și C, copilul acestuia. Y se sperie de zgomotul auzit, își scoate arma de vânătoare de sub pat și coboară să vadă ce se întamplă. Y îl vede pe X înarmat cu un pistol, furând mai multe obiecte valoroase din sufragerie. Y îl împușcă pe X și se prezumă a fi în legitimă apărare.

Bineînțeles, această prezumție poate fi răsturnată, însă importanța ei rezidă în faptul că cel ce s-a apărat de atac în condițiile alin. (3) este de la început protejat de această cauză justificativă.

Nu mai putem vorbi despre legitimă apărare și despre incidența acestei prezumții dacă, spre exemplu, X este speriat de Y, care îl amenință cu arma de vânătoare, astfel că renunță la toate obiectele și fuge către ieșire, cu intenția de a pleca, însă Y îl împușcă.

Distribuie pagina dacă ți s-a părut interesant!

StuDrept Blog este un blog dedicat tuturor studenților la Drept.
Trimite-ne articolul tău la adresa de email studreptblog@gmail.com

Susține și tu StuDrept Blog pe Patreon pentru content exclusiv și acces la draft-uri
sau printr-o donație unică!