Jurnal de Sesiune 2.0 – Examenul la Penal


Un articol de

Costin-Alexandru Jalbă


Ne-am apucat de învățaț pentru examenul la penal special pe 22 mai. Examenul a fost pe 31 mai. Au fost în total 9 zile, 10 dacă pui și dimineața de 31 (în care repetam random unele infracțiuni care îmi treceau prin cap). Ei bine, aceste zile au fost, ca să fiu în ton cu titlul, penale… O să vedeți și de ce!

Ziua 1 – Sâmbătă, 22 mai 2021

Prima zi de învățat la penal. Ne-am trezit pe la 09:30, ne-am băut fiecare cafeaua cu ai noștri. Mereu prima zi este mai lejeră așa. Ne împărțisem deja materia de pe 21 și știam că vrem să facem în jur de 70 de pagini pe zi. Deși aveam niște scheme din timpul semestrului, scrise pe o agendă, am simțit că nu pot învăța dacă nu fac și scheme în timp ce trec prin manual…

Prima zi s-a desfășurat normal. Am trecut prin toată materia pe care ne-o programasem și am și avut puțin timp să ieșim pe afară, mai ales că acum avem voie și după ora 22:00.

Ziua 2 – Duminică, 23 mai 2021

Ne-am trezit tot pe la ora 09:00 și am respectat același program ca în ziua anterioară. Totuși, ziua aceasta este specială. De aici începe o aventură total neașteptată și care va influența următoarele 5 săptămâni.

Am învățat normal până pe la 17:00. Mai aveam vreo 5 pagini din manual când a intrat mama în cameră. Arăta de parcă văzuse o fantomă. Vorbea la telefon cu Mihnea, fratele meu (12 ani), care plângea că și-a rupt piciorul și ne ruga să mergem după el. M-am îmbrăcat instant. În două minute eram deja la ușă. Totuși, nu știam încă ce s-a întâmplat așa că încercam să rămân calm.

O oră mai târziu, deja avea piciorul în ghips – dublă fractură. Și toate astea de la un leagăn… A fost un șoc, mai ales că a venit de absolut nicăieri. O să vă mai povestesc pe parcursul zilelor cum au evoluat lucrurile.

Ziua 3 – Luni, 24 mai 2021

Am continuat cu materia programată după ce am terminat și paginile lăsate cu o zi în urmă. Când am plecat, am lăsat și pixurile deschise și manualul și tot. Parcă erau înghețate în timp. În fine, am terminat undeva pe seară și am și ieșit puțin, pe la ora 20:00. Asta pentru că am mai avut și un seminar de succesiuni de la 18:00.

Ne-am plimbat puțin cu mașina. E chiar o plăcere să faci asta pe seară, fiind mult mai liber orașul. Și aveam nevoie de o gură de aer după tot iureșul de duminică.

Ziua 4 – Marți, 25 mai 2021

Astăzi am făcut câteva pagini de dimineață, iar apoi am mers cu Mihnea la spital ca să îl vadă din nou doctorul și să îi spună dacă este cazul să îl opereze. Și da, a fost cazul să îl opereze. Băi, în fiecare zi mi-a fost milă de el și m-am gândit cum dintr-o chestie așa de banală poți ajunge să-ți pună tije în picior. A fost foarte greu să îl ducem până la spital, mai ales că ploua torențial.

Ne-am întors acasă destul de repede și am continuat studiul cu Miruna. Știți deja cum facem asta când nu suntem împreună: profităm de minutele nelimitate de la Vodafone. Astăzi am ajuns la pagina 298 din 506, deci nu-i rău. Am făcut scheme, tone de scheme… Îți arăt la finalul articolului!

Ziua 5 – Miercuri, 26 mai 2021

Astăzi la ora 08:00 l-au dus pe Mihnea la operație. Pe la 09:00 m-am trezit și eu ca să ne apucăm de învățat. Mă rog, mi-am făcut și o cafea și am vorbit și cu ei ca să văd cum stau lucrurile. Nu intrase în operație atunci, a durat ceva până să îl ia. Oricum, am sunat-o pe Miruna ca să ne apucăm de treabă. Aveam în plan paginile 298-361 (din manualul profesorului Cioclei). Același ritual: telefon, învățat, scheme și discuții pe marginea infracțiunilor studiate.

Am ieșit și în seara asta, doar ne-am respectat programul, nu? Sfat: nu da absolut totul din tine în primele zile pentru că o să ajungi o legumă înaintea examenului! Respectă-ți programul stabilit și ia-ți și niște timp pentru a te relaxa!

Ziua 6 – Joi, 27 mai 2021

Ne-am trezit ceva mai devreme astăzi, cred că pe la 08:30. Știți deja că eu nu mănânc de dimineață, iar în timpul în care face Miruna asta, eu profit și mai stau în pat. Sunt destul de ok cu trezitul de dimineață, dar recunosc că îmi place să profit de orice secundă pentru a mai sta în pat. Mi-am făcut și eu o cafea și ne-am apucat de treabă. Astăzi aveam de la 361 la 440 și am promis și că stăm acasă pentru a le repeta puțin pe cele studiate în zilele anterioare.

Mihnea era încă la spital, operația a fost ok și urma să îl externeze vineri.

Seara, deși singur acasă, am petrecut-o cu Miruna la telefon, repetând infracțiunile privind înfăpuirea justiției. Recunosc că la un moment dat mă cam săturasem de ele și le-am îndulcit cu un pahar de coniac. Parcă intră altfel neexecutarea sancțiunilor penale…

Ziua 7 – Vineri, 28 mai 2021

Ne-am trezit și am renunțat la cafea în dimineața asta. Tata fusese de noapte joi spre vineri și dormea de dimineață. Am vrut să nu fac gălăgie, mai ales că am un talent de a trânti toate obiectele de prin bucătărie. Am sunat-o pe Miruna și pe la 09:30 (cred) ne apucam de treabă. Astăzi paginile 440 – 506, ultimele! Le-am terminat destul de rapid și am ieșit din nou pe seară. Pentru că încă nu locuim împreună, aceste ieșiri sunt momentul meu preferat. Sună cheesy, dar fata asta îmi încarcă bateriile mai mult decât orice.

A venit și Mihnea de la spital pe la prânz și a vrut să comandăm Mc. Am încercat acel royal deluxe. E bun, nu wow, dar bun. O să ziceți că am trădat Nuggets-urile, dar să vă spun un secret: am luat și cu Miruna când am ieșit pe seară. Aveam cumva în plan să facem asta, ținând cont că ne așteptam ca în weekend să tragem tare. Dar mă rog, nu mă pot plânge că am mâncat Mc de două ori într-o zi.

Când am plecat acasă am zis că poate ne vedem duminică. Ne-am mai văzut abia când am plecat la examen, dar asta e altă poveste.

Ziua 8 – Sâmbătă, 29 mai 2021

Prima zi de recapitulare. Ne-am trezit la 08:30 și la 09:00 sau 09:30 deja ne apucam să recapitulăm. Am trecut prin toată materia. Am terminat pe la ora 22:00… În fine, am făcut asta cam așa: citeam articolul din cod, citeam schema și apoi, pentru că nu am stare să nu scriu chestii, completam toate datele într-un tabel făcut în Google Sheet. Și da, asta a durat toată ziua, bineînțeles cu pauze de masă și de panică de examen, fiind oral. Și ca să vezi cum arată un tabel cu 65 de infracțiuni, completat (în principiu) din minte, poți să intri aici. (Cine știe, poate te și ajută în vreun fel!)

Ziua 9 – Duminică, 30 mai 2021

A doua (și ultima) zi de recapitulare. Eu credeam că azi dormim mai mult. De unde… Ne-am trezit la 08:00. Am băut o cafea și am sunat-o pe Miruna ca să trecem la recapitularea completă #2. A durat (cu pauză de masă) până pe la 16:30. De data asta nu am mai scris din nou tot conținutul infracțiunii și nici nu am mai citit schemele. Am trecut prin cod și am repetat cumva din minte articolele. Și pentru că am terminat cu asta la 16:30, dar nu ne-am fi simțit în sesiune dacă ieșeam la o plimbare, am trecut la recapitularea completă #3.

Recapitularea #3 a fost puțin atipică. Pot să spun că a fost în același timp amuzantă și sadică… Let me explain: Am pus toate cele 65 de articole pe un site cu o roată, am făcut un Meet, am dat sharescreen și am dat de roată. Dacă îți pica o infracțiune, trebuia să o zici ca pentru examen, iar celălalt să fie atent și să urmărească pe cod/scheme. Și zic că a fost puțin sadic pentru că am făcut asta până la 22:30, iar roata aia avea o melodie foarte veselă, acum un coșmar…

Uite așa arată roată:
Dacă vrei să dai de ea și să auzi și melodia veselă, dă click pe poză!

Ziua examenului – Luni, 31 mai 2021

Cu o seară înainte am aflat și ora la care ar trebui să intrăm noi la examen: 13:00. Din acest motiv, la ora 09:15 eram deja treaz. Am băut o cafea cu ai mei și am început să mă pregătesc. La 10:40 ieșeam din casă, îmbrăcat frumos la costum, cu cravată și tot ce trebuie. Mă rog, am uitat să-mi pun batistă la sacou, dar asta e, stresul examenului bate fashion-ul…

Am mers să o iau pe Miruna și apoi ne-am oprit la benzinărie. Ne-am luat și câte un suc și ne-am pregătit de drum. Drumurile astea până la București sunt foarte simpatice, mereu ascultăm muzică, stăm de vorbă și cântăm (oarecum). La fel a fost și acum, numai că ploua torențial și noi vorbeam despre elementul material al unor infracțiuni… Am mai dat până acum examene orale față în față și mereu am fost stresați. Au totuși farmecul lor…

În fine, am ajuns în București și am trecut pe la un McDrive. Nu, n-am luat Nuggets, ci niște sandvișuri, ținând cont că aflasem că examenul s-a decalat puțin, deci era clar că mai avem de așteptat.

La 12:20 eram deja în parcarea de la facultate și ne întâlneam cu Andreea. Dacă ai citit fragmentele din carte (de pe site sau de pe Patreon), ai mai auzit de ea. Andreea este una dintre fostele colege de cameră și o prietenă foarte bună. A fost o revedere frumoasă, de parcă trecuse o săptămână, nu un an… În fine, pe la 13:15 a plecat și ea la examen și am mers și noi să stăm pe lângă sala 27, unde s-a dat al nostru.

Cât aștepți să intri la examen stai de vorbă cu foarte multe persoane. A fost mișto, îmi era dor și de colegi, mai ales că la colocviu am stat mai departe, nefiind încă imunizat după rapel. Ah și trebuie să vă zic câteva fraze tipice pe care le poți auzi înaintea unui examen oral: “nu mai știu nimic”, “sper să nu-mi pice subiectul ăla”, “cum e proful?” sau *clasicul* “de ce dracu am dat la facultatea asta?!”

Concluzia

A fost o săptămână atipică. A fost o săptămână în care am învățat foarte mult. Am dat totul, mai ales în zilele de recapitulare, iar când am plecat de la București am știut că a meritat tot acest efort: Miruna a luat 10, iar eu am luat 8. Și nu pentru că nu știam, dar se pare că speța a fost peste puterile mele de interpretare. Oricum, sunt mulțumit și abia aștept să se termine, deși abia a început…

Aveți grijă de voi, luați o pauză din când în când și aveți grijă cum vă dați în leagăn!

BONUS – un covor de scheme

Citește și alte articole din această serie!


Distribuie articolul dacă ți s-a părut interesant!
Dă scroll până la finalul paginii pentru butoanele de share!


StuDrept Blog este un blog dedicat tuturor studenților la Drept. Trimite-ne articolul tău la adresa de email: studreptblog@gmail.com

DONEAZĂ PENTRU STUDREPT
Conținutul nostru este gratuit, însă ne poți ajuta să facem lucruri și mai mari și poți susține atât proiectul, cât și echipa. Află mai multe pe butonul de mai jos sau dă scroll până la finalul acestei pagini!


Acum te poți abona și pe Telegram: t.me/studreptblog

ABONEAZĂ-TE PENTRU A PRIMI PE MAIL CELE MAI NOI ARTICOLE!

Se procesează…
Super! Mulțumim pentru abonare!
0 0 votes
Article Rating
Subscribe
Notify of
guest

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x