Când ai și job și facultate… the real story

Timp estimat de citire: 10-15 minute

Guest Post
de
Victoria Mihalcea

Dacă m-ar fi întrebat cineva când eram în liceu cum văd eu că va fi viața mea de student, cu siguranță nu aș fi putut să anticipez că vă fi așa!

CUM A ÎNCEPUT VIAȚA MEA DE STUDENT

Încă de când eram mică mi-a plăcut să mă implic în tot felul de activități, am practicat diferite sporturi, aveam diferite hobby-uri, facem tot felul de acte de voluntariat, acceptam orice provocare pe care viața mi-o oferea. Pe lângă că mi-a plăcut să fiu mereu un om ocupat, mi-am dorit dintotdeauna să fiu independentă din toate punctele de vedere.

Cu două săptămâni înainte de a începe facultatea, mi-am depus CV-ul la o casă de avocatură care angaja studenți de la Drept. Nici în ziua de azi nu știu ce m-a determinat să trimit acel CV, dar vă spun cu sinceritate că nu credeam nici măcar o secundă că cineva mă vă suna, deoarece nu începusem încă facultatea. Cred că dacă sap adânc în sufletul meu, motivul pentru care îmi doream nespus de tare să lucrez la un cabinet de avocatură era cumva o ambiție a mea de a demonstra oamenilor din jurul meu că zvonurile precum “Nu faci nimic cu Facultatea de Drept dacă nu ai pile sau bani” sau că “După ce termini Dreptul o să lucrezi la fastfood că nimeni n-o să te angajeze fără relații” (pe care sunt sigură că cel puțin o dată in viață fiecare student la drept le-a auzit) nu sunt adevărate. Voiam să demonstrez că pot, că pot singură, pe picioarele mele și bazându-mă pe ambiția și cunoștințele mele.

Contrar așteptărilor mele, m-au sunat și m-au chemat să susțin un interviu, primul din viața mea. Totul a decurs bine și m-am trezit într-o joi cu acel “Poți începe de luni”. Așa că au început demersurile pentru a mă muta în București, eu fiind din provincie. Mi-am găsit o garsonieră pe care am închiriat-o destul de rapid, pentru că eram contra timp, mi-am dus câteva lucruri acolo și m-am trezit în acea zi de luni în noua mea viață de student.

Experiența aceasta m-a lovit din plin. Eram într-un oraș necunoscut, singură, studentă în primul an la Facultate, pentru prima dată departe de casă, de familie și de prieteni și făceam cunoștință cu prima mea sesiune la Drept. Am clacat, evident. Mi-am dat demisia la mijlocul sesiunii pentru că simțeam că nu mai pot face față.  Devenisem un titirez care alerga de la facultate la birou și simțeam că nu îmi găsesc locul nicăieri. Colegii mei de la birou nu erau foarte prietenoși sau empatici, erau ca niște roboței îngropați cu capul în dosare, iar pe mine nimeni nu mă vedea și nimeni nu mă învăța mai nimic. Mă simțeam inutilă și obosită.

Iubeam Facultatea de Drept, fiind un vis de-al meu din copilărie, un vis pentru care muncisem de când mă știam, însă cumva când ieșeam din Templu mă loveam de realitate și nu știam încotro s-o apuc. Așa că mi-am propus să iau lucurile treptat și să mă axez doar pe facultate, căci mă aruncasem într-un ocean necunoscut și nici măcar nu știam să înot.

Ceea ce mi-am propus nu a durat chiar mult, pentru că la câteva luni distanță, în apropierea sesiunii de vară, am primit o propunere, un pont mai bine spus, să lucrez la un cabinet de avocatură sub coordonarea unui avocat pe care îl știam doar din vedere, de la televizor sau din diferite articole: Tudor Valerică. Deși inițial nu am vrut, ceva din mine îmi spunea să accept. Îmi era teamă că iar nu voi face față, îmi era teamă de oamenii necunoscuți pe care urma să îi întâlnesc, însă m-am trezit într-o zi acceptând să mă întâlnesc cu acel avocat.

Din prima zi în care am pășit în birou, simțeam cumva că acolo este locul meu. Parcă zbuciumul acela din mine se liniștise și îmi spunea ”Asta e! Asta e ceea ce trebuie să faci!” În zilele următoare mi-am cunoscut colegii, avocați și ei, niște oameni care m-au primit cu brațele deschise, niște oameni de la care continuu am avut ce învăța. Eram ca un titirez printre ei încercând să absorb cât mai multe informații de la fiecare. Erau dornici să mă învețe, dornici să îmi arate câte ceva, dornici să-mi explice tot ceea ce nu înțelegeam. Mă simțeam atât de fericită, legasem prietenii frumoase cu fiecare și simțeam cumva că în sfârșit mi-am găsit locul, că fac parte din ceva. “Am furat” de la fiecare câte ceva, din atitudinea și cunoștințele lor, iar pentru lucrul acesta o să le fiu recunoscătoare toată viața. Fiecare dintre ei a pus o cărămidă în viitorul avocat ce urmează să devin. Am simțit că în sfârșit mi se întorc toate lucrurile bune făcute până la acea vârstă. Ca o mica paranteză, angajatorul meu, domnul avocat, nu a fost doar un simplu angajator care mi-a dictat ce trebuie să fac, mi-a devenit exemplu, mi-a devenit prieten, mi-a modelat atât mintea cât și personalitatea, m-a făcut să devin curajoasă, stăpână pe mine și mi-a dat încredere în mine când spuneam că n-o să reușesc niciodată să fac un anumit lucru. El nu mă laudă prea des, dar cred că cel mai important e că simt că e mândru de mine, iar când voi ajunge avocat, aș vrea să îl fac și mai mândru, să vadă cumva că a crescut lângă el un adevărat jurist, să-și vadă imaginea proiectată în mine.

Când domnul avocat Tudor a venit la mine și mi-a propus să îl însoțesc în instanță, mă simțeam ca o adolescentă de 16 ani care avea prima ei întălnire. Eu mă întâlneam pentru prima data cu instanța, îndrăgostită de tot ceea ce ține de Drept, cu mintea spre viitor, vazandu-mă deja alergând pe holurile instanței îmbrăcată în robă și cu dosare în mână.

Ei bine, așa începe viață mea de student care se împarte între două lumi fantastice, Facultatea, lumea teoriei și a multitudinii de informații și biroul, lumea din care îmi îmbogățesc bagajul cu experiențe uimitoare.

Poate vă întrebați cum mă descurc între aceste două lumi atunci când sunt în sesiune. Ei bine, haideți să vă povestesc cum decurge viața mea în aceasta perioadă:

ÎNTRE SESIUNE ȘI JOB

Mă trezesc în fiecare zi de luni până vineri la ora 7:00. Cu repeziciune mă îmbrac și pornesc spre Gara de Sud de unde iau trenul spre București (pandemia m-a făcut să mă întorc în orașul meu natal și să fac naveta Ploiești-București pentru a putea merge la birou, lucru pe care nu mi l-aș fi permis dacă facultatea nu era online). În tren, în cazul în care timpul este împotriva mea, repet materia învățată cu o zi în urmă, iar dacă nu, prefer să mă relaxez citind o carte sau ascultând muzică.

Când ajung la birou, profit de faptul că domnul avocat este plecat la instanță (eu în sesiune prefer să îmi pun aceasta mică plăcere în stand-by și să profit de orele dimineții învățând) și îmi servesc cafeaua împreună cu colega mea. Nu după mult timp, mă apuc de învățat, materia mea fiind bine structurată și împărțită pe zile. Reușesc să profit de câteva ore de liniște în care mă pot concentra.

După prânz însă, biroul se umple. Se vine de la instanță, vin clienții la întâlniri, mi se cere ba un lucru, ba altul, sunt strigată de fiecare dată când doresc să mai termin și  eu o frază din carte (deși lucrul ăsta pare enervant, pentru mine nu este, pentru că iubesc ceea ce fac, iubesc mediul în care lucrez, iubesc când oamenii au nevoie de mine, pentru că orice cerință de-a lor e încă un lucru învățat sau pus în practică de mine).

Până la ora 16:30 când plec de la birou, mă împart între muncă și învățat, atât cât pot. În zilele mai puțin norocoase când nu reușesc să citesc prea mult, profit de cele 45 de minute din tren când mă întorc acasă.

Pe la ora 18:30 ajung acasă, fumez o țigară, apoi mă apuc să fac de mâncare (nu sunt o bucătăreasă desăvârșită, însă cu siguranță nu se moare de foame cu mine în casă). În zilele în care am meditații (pentru că dau și meditații la limba română copiilor) gătitul ajunge sa fie o activitate nocturnă și de obicei mă raportez la ceva care se face super rapid. După ce mănânc, îmi iau 30 de minute de repaos pentru duș și rutina de skincare. Mă îmbrac în pijamale, mă pun pe canapea (pentru că am probleme la coloană și încerc să nu stau și acasă tot pe scaun) și încep să citesc. Citesc de obicei până la ora 00:00, pentru că stiu că a doua zi trebuie să mă trezesc de dimineața, dar când văd că se îngroașă treaba, ajung să mă pun în pat undeva pe la ora 02:00.

Desi ați crede că în weekend dorm de vineri seara până duminică nu este chiar adevărat. În weekend mă trezesc puțin mai tărziu, pe la ora 8:30, pentru că atât sâmbăta, cât și duminica dimineața am meditații. După meditații îmi iau micul dejun, care ajunge să fie  prânz, îmi fac un dus și mă duc să-mi vizitez familia, pe care în cursul săptămânii de cele mai multe ori nu apuc să o văd. Merg 20 de minute cu mașina într-o comună din apropiere și îmi vizitez bunicii, mătușile, verișorii, încercând să mă încarc cu energiile lor și cu dragostea de-acasă. Când mă întorc acasă, gătesc, fac baie și din nou mă apuc de învățat, învățat care de data aceasta ține până după miezul nopții ținând cont că a doua zi nu mă duc la birou.

Duminică, după meditația de dimineață, îmi fac un duș și îmi fac timp să mă văd cu câte o prietenă, pentru că uneori simt nevoia să stau pur și simplu la o terasă, în bătaia vântului și să ascult nimicuri femeiești. Mă face cumva să nu uit că încă sunt tânără. După ieșirea în oraș, o iau de la capăt cu învățatul. Și cam așa se desfășoară o săptămână din viața unui om prins între job și facultate.

Să nu credeți că e ușor, pentru că nu este, însă atunci când faci ceea ce iți place parcă nu simți că ești constrâns de oboseală, de stres, de toate energiile negative din jurul tău.

Sunt întrebată des cum reușesc în toată agitația asta, dar uneori nici eu nu știu să răspund la această întrebare, desi poate voi sperați să vin cu “10 lucruri pe care trebuie să le faci când ai și job și facultate”, nu vă pot oferi asta, însă vă pot spune că cel mai mare defect al meu este cel care cumva mă ține în frâu. Eu sunt cel mai aspru critic al meu, persoana care mă judecă și mă ceartă pentru orice oră pierdută în van, iar lucru acesta cumva mă face să-mi doresc să fiu responsabila. Sunt ca un copil care învață de frica părinților, pentru că și eu învăț de frica conștiinței mele, care îmi spune să muncesc încontinuu pentru visul meu.

Cred că e important să fii organizat, să ai un program bine pus la punct pe care să îl respecți. Nici eu nu fac mereu acest lucru, pentru că am multe căderi nervoase în care simt că nu mai pot face nimic, vreau doar să stau, să văd un film și să respir ușurată, dar lucru acesta e normal, pentru că organismul nostru are uneori nevoie să fie lăsat în pace.

Alt lucru important pentru care sunt veșnic recunoscătoare e sprijinul din partea oamenilor care mă înconjoară. Cu acest motiv, țin să le mulțumesc tututor oamenilor din viața mea, care mă înțeleg și care mă sprijină atât de mult. Am parte de un prieten minunat, lucrez sub îndrumarea unui avocat care încă își aduce aminte ce înseamnă Facultatea de Drept și îmi înțelege toată această perioadă de stres, am parte de prieteni minunați care nu se supără pe mine când nu am mereu timp să ies cu ei, am parte de prieteni avocați care îmi răspund oricând la telefon atunci când am vreo nelămurire.

Ca un mic sfat spre final, bucurați-vă de tot timpul pe care îl aveți acum, învățați cât mai mult cu putință, bucurați-vă de familie, de prieteni și de viața de student, pentru că mai e atât de puțin și în curând vom ajunge cu toții să fim oameni mari, însă bucurați-vă cu responsabilitate, pentru că încă de pe acum pășim spre viitorul nostru de juriști. Mergeți și faceți practică, vedeți cum stau lucrurile când cărțile sunt închise, experimentați și aflați ce v-ar încânta să faceți, o să fiți surprinși de cât de fericiți veți fi!

Eu sunt Victoria, mereu agitată, mereu ocupată, dar cumva încercând să fiu o prietenă, o fiică, o soră, o iubită bună. Luptând pe mai multe fronturi de-odată, uneori nu fac totul așa cum trebuie, mai iau o restanță, mai greșesc ceva pe la birou, mai neglijez oamenii din jurul meu, însă cumva reușesc “să cad mereu în picioare” așa cum spunea o prietenă dragă.

Nota redacției: Victoria este studentă în Anul III la Facultatea de Drept a Universității din București

Distribuie articolul dacă ți s-a părut interesant!
Dă scroll până la finalul paginii pentru butoanele de share!

StuDrept Blog este un blog dedicat tuturor studenților la Drept. Trimite-ne articolul tău la adresa de email: studreptblog@gmail.com

DONEAZĂ PENTRU STUDREPT
Conținutul nostru este gratuit, însă ne poți ajuta să facem lucruri și mai mari și poți susține atât proiectul, cât și echipa. Află mai multe pe butonul de mai jos sau dă scroll până la finalul acestei pagini!

Acum te poți abona și pe Telegram: t.me/studreptblog

ABONEAZĂ-TE PENTRU A PRIMI PE MAIL CELE MAI NOI ARTICOLE!