Fazele procesului penal – ce se întâmplă în cadrul unui proces?

Un articol de

Costin-Alexandru Jalbă

Iată și articolul LEGAL pe care voi l-ați ales în poll-ul de pe Facebook și Instagram. Știu, a venit ceva mai târziu decât credeam, dar suntem în sesiune și e ceva mai greu să ne facem timp și pentru articole scrise la standardele pe care ni le impunem.

În orice caz, astăzi vorbim despre Fazele Procesului Penal. În sondaj am scris ”etapele”, dar am realizat apoi că este o eroare terminologică. Etapele sunt elemente componente ale fazelor, dar oricum, astea sunt detalii care nu schimbă cu nimic ceea ce urmează să discutăm!

Toată lumea a auzit de proces, de procuror, de judecător, de avocați și de termenul de ”inculpat”. Dar știi când poate fi folosită această denumire?

Vedem astăzi care sunt fazele procesului penal, ce rol au procurorul, judecătorul și avocatul, care sunt drepturile părților, precum și judecătorii cu care te întâlnești în timpul procesului penal.

Nu intrăm în discuții doctrinare legate de calificarea ca fază procesuală a unora, ci le prezentăm pentru înțelegerea tuturor!

URMĂRIREA PENALĂ

Prima fază a urmăririi penale are ca actori principali: persoana urmărită penal (suspect/ inculpat), organele de cercetare penală, procurorul, avocatul și judecătorul de drepturi și libertăți.

Urmărirea penală își propune să strângă probele necesare cu privire la existența infracțiunilor, la identificarea persoanelor care au săvârșit o infracțiune și stabilirea răspunderii penale a acestora. Scopul final al urmăririi penale este acela de a se constata, pe baza probelor strânse, dacă este sau nu cazul să se dispună trimiterea în judecată.

• Sesizarea organelor de urmărire penală (organe de cercetare penală + procuror)

Despre sesizare am vorbit deja într-un articol însoțit de primul și singurul video pe care l-am postat pe YouTube. Aveți link chiar aici.

Sesizarea organelor competente este primul pas. Sesizarea, pe lângă plângere, denunț sau plângere prealabilă, se poate realiza și pe baza procesului-verbal de constatare a unei infracțiuni flagrante, dar și din oficiu. Toate detaliile pe link-ul de care v-am spus!

• Începerea urmăririi penale cu privire la faptă.

După ce constată că au fost legal sesizate, organele de urmărire penală, deci fie poliția judiciară ca organ de cercetare penală, fie procurorul dispun începerea urmăririi penale cu privire la faptă. Această etapă poartă denumirea de urmărire penală in rem și marchează întotdeauna debutul procesului penal, chiar dacă făptuitorul este cunoscut. Când din probe rezultă bănuiala rezonabilă că o anumită persoană a comis infracțiunea cercetată in rem, urmează să se dispună continuarea urmăririi penale cu privire la persoană.

• Continuarea urmăririi penale cu privire la persoană.

Această etapă poartă denumirea de urmărire penală in personam și reprezintă momentul în care făptuitorul primește calitatea de SUSPECT.

Odată cu această calitate apar și drepturile procesuale specifice. Înainte de prima audiere, i se comunică acestuia calitatea și drepturile pe care le are. Și da, chestia aia din filme e o chestie procesuală reală. Unul dintre drepturile suspectului este acela de a nu declara nimic, punându-i-se în vedere că orice declară poate fi folosit împotriva sa.

• Punerea în mișcare a acțiunii penale (inculparea).

Atunci când din toate probele strânse, din audierea suspectului, din audierea martorilor sau din alte acte de cercetare se naște convingerea procurorului că suspectul a comis infracțiunea pentru care s-a început urmărirea penală, acesta dispune prin ordonanță punerea în mișcare a acțiunii penale.

Acest act reprezintă actul de inculpare a suspectului, moment în care calitatea acestuia se schimbă în cea de INCULPAT.

Drepturile inculpatului sunt asemănătoare cu drepturile suspectului, iar regula primei audieri se aplică și în cazul acestuia. Drepturile ce trebuie comunicate inculpatului sunt prevăzute de art. 108 din Codul de Procedură Penală.

• Soluționarea cauzei de către procuror.

Procurorul poate dispune fie trimiterea în judecată, fie clasarea dosarului.

Trebuie menționat că urmărirea penală se poate încheia și precoce, atunci când se dispune clasarea sau renunțarea la urmărirea penală.

Pe scurt, clasarea intervine fie pentru lipsa unor elemente esențiale din actul de sesizare, ceea ce înseamnă că poate fi dispusă chiar de la început, fie pentru existența vreunui caz prevăzut de art. 16 din Codul de Procedură Penală. Renunțarea la urmărirea penală intervine atunci când procurorul consideră că nu există un interes public în urmărirea acelei fapte, gradul de periculozitate al faptei (și eventual al făptuitorului) fiind unul foarte scăzut. Spre exemplu, o băbuță fură o pâine de la magazinul din sat pentru a le pune ceva pe masă nepoților. Fapta constituie infracțiunea de furt, însă este foarte posibil ca procurorul să nu considere că există un interes public în urmărirea acesteia.

Închizând această paranteză, hai să vorbim despre trimiterea în judecată. Aceasta se dispune prin rechizitoriu și conține toate probele și informațiile strânse de organele de urmărire penală.

Trimiterea în judecată se face atunci când procurorul are convingerea că fapta există, constituie infracțiune și a fost comisă cu vinovăția cerută de lege de către inculpat.

CAMERA PRELIMINARĂ

Aici ne întâlnim cu Judecătorul de Cameră Preliminară. Dacă vreți, acestă fază este o zonă-tampon între urmărirea penală și judecată.

Judecătorul de Cameră Preliminară analizează legalitatea administrării probelor din cursul urmării penale. Așadar, el nu analizează situația de fapt, nefiind interesat de fondul cauzei, ci numai de aspectele de procedură.

Pe scurt, judecătorul de CP poate dispune începerea judecății sau poate dispune restituirea dosarului la procuror pentru refacerea sau completarea urmăririi penale.

Judecătorul de CP are mai multe atribuții, judecând, de exemplu, plângerea împotriva unei dispoziții de clasare, dar aceste detalii depășesc articolul de față.

JUDECATA

Să începem cu câteva mențiuni:

• De cele mai multe ori, Judecătorul de Cameră Preliminară este și cel care judecă în primă instanță.
• Cauzele sunt judecate de un complet de judecată. Completul este, în funcție de nivelul instanței și de cum ne aflăm în primă instanță sau în apel, format din 1 sau 2 judecători (sau 3 judecători la ÎCCJ).
• Dosarele sunt atribuite aleatoriu încă de când intră la camera preliminară.
• Nu întotdeauna Judecătoria este prima instanță, unele cauze fiind de la început de competența Tribunalului, a Curții de Apel sau chiar a Înaltei Curți de Casație și Justiție. De exemplu, infracțiunile săvârșite de deputați sau senatori intră în competența de primă instanță a ÎCCJ.
• Procurorul participă obligatoriu la judecată.
• La primul termen, inculpatul poate cere să fie judecat în lipsă. Cu toate astea, dacă instanța consideră necesară prezența acestuia, va emite un mandat de aducere.

• Partea administrativă, organizatorică.

La termenul de judecată se face apelul părților, a martorilor, interpreților și experților. La primul termen, președintele completului dispune ca grefierul să dea citire rechizitoriul sau să facă un rezumat al speței în cauză, iar apoi îi explică inculpatului în ce constă fapta pentru care este judecat. Inculpatul este întrebat dacă dorește să recunoască fapta exact așa cum este prezentată în rechizitoriu și îi pune în vedere că se poate aplica procedura simplificată, limitele de pedeapsă reducându-se cu 1/3. Ca mențiune, procedura simplificată (abreviată) nu se aplică în cazul infracțiunilor pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață (ex. omor calificat prin uciderea a două sau mai multe persoane).

Continuând pe firul normal, în care nu se aplică procedura abreviată, după această etapă, părțile sunt întrebare dacă doresc să mai fie administrate și alte probe. Instanța poate dispune administrarea de probe și din oficiu. După toată această fază administrativă, organizatorică, urmează începerea cercetării judecătorești.

• Cercetarea judecătorească.

Începe practic analiza pe fond a cauzei. În principiu, ordinea în care se desfășoară cercetarea judecătorească este următoarea:

1. Audierea inculpatului
2. Audierea persoanei vătămate
3. Audierea părții civile
4. Audierea persoanei responsabile civilmente
5. Administrarea unor probe noi, precum audierea unui martor.

Ordinea poate fi schimbată de către instanță.

Inculpatul este lăsat să spună tot ce știe despre fapta ce i se impută, apoi i se pot adresa întrebări de către orice parte, avocații acestora, procuror sau instanță. Cu toate astea, întrebările trebuie să fie relevante, instanța putând respinge unele întrebări.

La fel se întâmplă și în cazul celorlalte persoane audiate. Câteva mențiuni în privința martorului: acesta este singurul care depune jurământ atunci când este audiat și, dacă lipsește nejustificat după ce a fost legal citat, poate fi adus prin mandat de aducere.

• Dezbaterile.

Etapa dezbaterilor asigură contradictorialitatea procesului penal. Sunt puse în discuție probele administrate și lucrurile declarate la audiere.

Codul de Procedură Penală prevede o ordine imperativă, deci care nu poate fi modificată de instanță. Prima persoană care ia cuvântul este procurorul, apoi persoana vătămată, partea civilă, partea responsabilă civilmente și la final, inculpatul.

Părțile pot depune și concluzii scrise. După ce vorbește fiecare, instanța putând limita timpul de vorbire acordat, dezbaterea se încheie prin acordarea ultimului cuvânt inculpatului. Pe durata ultimului cuvânt, acesta nu poate fi înterupt și nici nu i se mai pot adresa întrebări. Dacă din spusele sale rezultă informații noi, se va dispune reînceperea cercetării judecătorești.

• Pronunțarea.

Completul se retrage pentru a delibera în secret asupra cauzei. Discută mai întâi pe fond, iar apoi în drept. Regula este cea a unanimității. În cazul în care nu se poate întruni, va funcționa regula majorității, iar acolo unde completul nu poate ajunge la o soluție, cauza se va rejudeca în complet de divergență.

După ce completul ia o hotărâre, urmează ca aceasta să fie pronunțată. Condamnarea se pronunţă dacă instanţa constată, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat.

Pentru că această fază presupune atât judecata în primă instanță, cât și căile ordinare de atac, vorbim pe scurt și despre apel.

Apelul este o cale de atac prin care, ca regulă, cauza este rejudecată de un complet de la instanța ierarhic superioară. Spun ”de regulă”, pentru că există și situații în care instanța de apel desființează hotărârea primei instanțe și o trimite acesteia spre rejudecare. Apelul se declară în 10 zile de la comunicarea hotărârii sau a minutei.

Câteva aspecte interesante legate de apel:

• Nimeni nu își poate agrava situația prin apel. De exemplu, dacă inculpatul este cel care face apel, pedeapsa acestuia nu se poate majora. Dacă, în schimb, procurorul face apelul, inculpatul poate primi în final o pedeapsă mai mare decât cea inițială.
• Numai apelul declarat de inculpat sau de procuror vizează întreaga hotărâre. Asta înseamnă că, spre exemplu, persoana vătămată poate face apel numai pentru latura penala a cauzei. Și martorii, avocații și experții pot face apel, dar numai cu privire la stabilirea onorariului sau a cheltuielilor de judecată.
• Nedepunerea apelului în termen presupune definitivarea hotărârii judecătorești inițiale. Admiterea apelului și soluționarea acestuia este definitivă și nu mai poate fi atacată prin vreo cale ordinară de atac.

După rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești, fie prin neapelare, fie prin soluționarea apelului, urmează punerea în executare a acesteia.

PUNEREA ÎN EXECUTARE A HOTĂRÂRILOR PENALE

Conform Codului de Procedură Penală, hotărârile instanțelor penale devin executorii la data când au rămas definitive. Fără a intra în prea multe detalii, instanța de executare este prima instanță care a judecat cauza respectivă. Instanța deleagă unul sau mai mulți judecători pentru efectuarea punerii în executare. Din acest motiv, în această fază o să auziți de judecătorul delegat.

Pe scurt, punerea în executare a pedepseii cu închisoarea sau detențiunea pe viață se face prin emiterea de către judecătorul delegat a mandatului de executare, întocmit în 3 exemplare. Se trimit două exemplare către organul de poliție pentru a îl aduce pe condamnat la locul de executare. Bineînțeles, pe baza mandatului, polițistul poate intra în casa unei persoane fără acordul acesteia și îl poate aduce pe condamnat cu forța la locul de executare.

În ceea ce privește amenda penală, legea prevede că persoana condamnată este obligată să depună recipisa de plată integrală a amenzii în termen de 3 luni de la rămânerea definitivă a hotărârii. Pentru motive întemeiate, judecătorul delegat poate dispune eșalonarea plății amenzii în rate lunare pentru cel mult 2 ani. Instanța poate dispune și înlocuirea amenzii cu prestarea unei munci în folosul comunității atunci când condamnatul nu poate executa amenda (dar cu bună-credință). Dacă nu plătește amenda cu rea-credință sau nu respectă obligația de muncă, instanța o schimbă cu pedeapsa închisorii.

Procesul penal este o instituție foarte complexă și foarte tehnică. Pentru pasionații de așa ceva, am un singur material pe care îl pot recomanda: codul de procedură. Nu are rost să spun că articolul de față este numai un fragment din ceea ce se întamplă, dacă vreți, vârful iceberg-ului. Cu toate astea, promit că o să vină și niște articole despre măsuri preventive, tehnici de ascultare și alte procedee probatorii specifice urmăririi penale și acolo o să vorbim pe larg și despre Judecătorul de Drepturi și Libertăți.

Distribuie articolul dacă ți s-a părut interesant!
Dă scroll până la finalul paginii pentru butoanele de share!

StuDrept Blog este un blog dedicat tuturor studenților la Drept. Trimite-ne articolul tău la adresa de email: studreptblog@gmail.com

DONEAZĂ PENTRU STUDREPT
Conținutul nostru este gratuit, însă ne poți ajuta să facem lucruri și mai mari și poți susține atât proiectul, cât și echipa. Află mai multe pe butonul de mai jos sau dă scroll până la finalul acestei pagini!

ABONEAZĂ-TE PENTRU A PRIMI PE MAIL CELE MAI NOI ARTICOLE!