Ce sunt alea „părți” și de ce diferă sensul în funcție de ramura de drept? – scurtă explicație

guestpost by
Dobre Andrei Bogdan

Nu uita că ne poți trimite articolul tău pe studreptblog@gmail.com!

Nu de puține ori am auzit, în contexte juridice și nu numai, de termenul „parte”. Totuși, putem noi oare să calificăm sau, mai mult, să definim această noțiune într-un mod general, valabil pentru întreg ansamblul de norme juridice? Răspunsul, din punctul nostru de vedere este unul negativ. Iată de ce:

Pe scurt, trebuie să prezentăm complexitatea noțiunii de „drept” și modul de împărțire al acestuia. Totalitatea normelor juridice în vigoare din țara noastră poartă denumirea de „drept pozitiv”, care la rândul său este divizat în drept public și drept privat. Dreptul public are drept obiect interesul general al societății și raporturile dintre stat și persoanele private, interesul general primând, în cadrul dreptului public, asupra celui individual. Elocvente pentru sfera dreptului public sunt ramurile dreptului penal, administrativ sau constituțional. În ceea ce privește dreptul privat, acesta reglementează raporturile dintre persoanele private, fizice sau juridice, maniera în care acestea pot relaționa și relațiile juridice pe care le pot încheia. Interesul predominant al dreptului privat este cel individual, care trebuie totuși să fie în acord cu cel general. Sunt ramuri ale dreptului privat dreptul civil, dreptul comercial.

Așadar, o definire generală a noțiunii de „parte”, care să acopere majoritatea ramurilor de drept, este imposibil de oferit. Totuși, vom proceda la analiza principalelor diviziuni normative și înțelesul noțiunii în cadrul fiecăreia dintre acestea.

În cazul dreptului civil, în materia contractelor, prin părți înțelegem persoanele, fizice sau juridice, care participă la încheierea contractului. Interesele acestora sunt, de regulă, în opoziție. Drept exemplu, în cazul contractului de vânzare (Art. 1.650 C.civ. și urm.) vânzătorul urmărește ca, în schimbul înstrăinării bunului să obțină prețul de la cumpărător, care, la rândul său, pentru prețul plătit, dobândește în patrimoniul său proprietatea asupra bunului.

Astfel, în această situație, avem două părți, vânzătorul și cumpărătorul. La rândul lor, ei au, în cadrul aceluiași raport obligațional, pe rând, și calitatea de creditor și debitor. Creditor va fi vânzătorul pentru obligația de plată a prețului ce incumbă debitorului, în persoana cumpărătorului, iar, din punct de vedere al obligației de predare al bunului ce face obiectul vânzării, creditor va fi cumpărătorul, iar debitor, vânzătorul, care are obligația de a preda bunul vândut.

Trebuie menționat faptul că pot avea calitatea unei părți contractuale mai multe persoane. Astfel, raportându-ne la contractul de vânzare, vor putea avea calitatea de vânzător mai multe persoane. Un exemplu în acest sens îl constituie situația coproprietăți, când mai multe persoane au un drept de proprietatea asupra aceluiași bun. În acest caz, vor fi considerați, ca regulă, vânzător toți coproprietarii, cu condiția ca, în situația unei coproprietăți pe cote-părți, toți să își înstrăineze cotele aceluiași cumpărător.

Pe baza aceluiași principiu, în materia dreptului comercial, raporturile juridice se încheie între profesioniști, sau între profesioniști și consumatori. Prin profesioniști înțelegem toţi cei care exploatează o întreprindere, iar prin întreprindere exercitarea sistematică, de către una sau mai multe persoane, a unei activităţi organizate ce constă în producerea, administrarea ori înstrăinarea de bunuri sau în prestarea de servicii, indiferent dacă are sau nu un scop lucrativ.

Astfel, în cazul în care încheiem un contract de prestări servicii de internet și telefonie, părți vor fi consumatorul și profesionistul, mai exact cel care exercită activitatea de furnizare a serviciilor de telecomunicații.

Totuși, nu trebuie să neglijăm faptul că, în materia dreptului comercial, raporturile juridice se pot încheia și între doi profesioniști. Astfel, un exemplu de contract încheiat între doi profesioniști este cel în care un operator economic ce are drept obiect de activitate vânzarea de produse textile încheie un contract de furnizare de astfel de produse cu o fabrică care are drept obiect de activitate realizarea de articole vestimentare.

În cadrul dreptului penal, una dintre părțile raporturilor juridice care iau naștere în această materie este chiar statul. Rațiunea din spatele acestei realități este faptul că reglementarea penală urmărește conformarea indivizilor din cadrul unei societăți unei conduite impuse de către stat. Astfel, dreptul penal are, în primul rând, un caracter preventiv, stabilind pentru toată lumea care sunt acțiunile sau inacțiunile care aduc atingere valorilor protejate de către stat. Așadar, un prim raport juridic care se naște este cel de conformare. Toate persoanele, indiferent că sunt fizice sau juridice, trebuie să se conformeze conduite stabilite de către legiuitor, acesta din urmă având în vedere valorile și realitățile sociale ce trebuiesc protejate, la un moment dat, în colectivitate.

Părți în cadrul raportului de conformare sunt statul și toți ceilalți indivizi, normele penale adresându-se fiecăruia dintre noi. Nicio persoană nu se poate prevala de faptul că nu a cunoscut o anumită normă juridică pe care a încălcat-o. Acest aspect reiese și din adagiul latin nemo censetur ignorare legem, tradus liber drept „nimeni nu poate fi considerat că nu cunoaşte legea”. Dacă o personă încalcă normele penale, ne vom afla în fața unui raport de represiune, unde se urmărește reeducarea celui care a nesocotit respectiva normă. În acest caz, părți sunt statul, ca titular al valorii sociale încalcate și cel care urmează să aplice sancțiunea de drept penal ca urmare a încălcării normei și cel care a săvârșit respectiva infracțiune.

În ramura dreptului procesual civil, părțile sunt reclamantul, pârâtul și terțele persoane care intervin voluntar în proces. Reclamantul este persoana care urmărește ca, prin pornirea procesului civil, să își valorifice un drept sau un interes al său, pentru care recurge la concursul statului. Reclamantul face astfel o cerere de chemare în judecată prin care investește instanța civilă cu judecata cauzei.

Cealaltă parte a procesului civil poartă denumirea de pârât. Acesta este cel chemat în judecată, de regulă, atunci când nu își execută de bună voie obligația pe care o are față de reclamant. În apărarea pretențiilor formulate în cererea de chemare în judecată, pârâtul va formula ceea ce se numește întâmpinare. De asemenea, dacă acesta are pretenții proprii legate de obiectul cererii de chemare în judecată sau strâns legate de aceasta, va putea formula o cerere reconvențională pentru a le valorifica în cadrul aceluiași proces sau va putea formula el însuși o cerere de chemare în judecată pe calea unui proces diferit. Făcând referire la părțile din dreptul civil mai sus menționate, reclamantul este, de cele mai multe ori, creditorul obligației neexecutate de bunăvoie de către debitor, în persoana pârâtului.

Dreptul procesual penal reprezintă ansamblul normelor juridice care vizează soluționarea raportului juridic de conflict menționat anterior, în cadrul procesului penal. În această materie, ne confruntăm cu noțiunea de „participanți” la procesul penal. Acest termen înglobează toate persoanele care, după cum și numele, participă la soluționarea cauzei penale. Trebuie reținut faptul că, asemănător dreptului procesual civil, vor fi considerate părți doar acele persoane care exercită o acțiune sau împotriva cărora se exercită o acțiune. Așadar, în cadrul procesului penal ne putem afla în prezența a două tipuri de acțiuni: cea penală, care, atunci când este pusă în mișcare, conferă suspectului o nouă calitate procesuală, cea de inculpat, consecințele acestei schimbări de calitate urmând a fi detaliate în cadrul unui articol viitor și cea civilă de către persoana care, prin săvârșirea infracțiunii, a suferit un prejudiciu.

Astfel, aceste din urme persoane vor putea fi atât partea vătămată, cât și alte persoane, fizice sau juridice, precum: unitatea spitalicească care a suportat cheltuielile cu îngrijirea victimei infracțiunii sau persoanele care aveau dreptul la întreținere din partea celui care a decedat în urma infracțiunii. De exemplu, copiii care erau îngrijiți de tatăl ucis în urma tâlhăriei. De asemenea, dacă cel care a săvârșit infracțiunea nu poate repara prejudiciul, o alta persoană va fi ținută să o facă. Este cazul părții responsabile civilmente, care răspunde pentru fapta celui care se face vinovat de săvârșirea ei. Sunt părți responsabile civilmente, de exemplu, părinții pentru copiii lor minori.

Concluzionând, părți vor fi inculpatul, împotrivă căruia este exercitată acțiunea penală, partea civilă, care exercită acțiunea civilă pentru a i se repera prejudiciul, material sau moral, suferit în urma infracțiunii și partea responsabilă civilmente.

DESPRE AUTOR

Mă numesc Dobre Andrei Bogdan, sunt student al Facultății de Drept din cadrul Universității “Nicolae Titulescu” din București, în anul IV. În cadrul facultății, dar și în viitoarea carieră juridică, principalul meu domeniu de interes este Dreptul Penal, însă nu exclud posibilitatea unei avocaturi de civil. Mereu am fost pasionat de latura juridică a vieții cotidiene, de la înțelegerea mecanismelor de încheiere a contractelor și până la cel al infracțiunilor sau contravențiilor, informații și aspecte ce ne înconjoară și cu care intrăm în contact zilnic. Astfel, este mereu o plăcere pentru mine ca atunci când obțin o informație juridică care ar putea fi de interes și pentru cei din jurul meu, să o împart. De aici și colaboararea cu cei de la StuDrept Blog.

Citește aici și alte articole scrise de același autor!

Distribuie pagina dacă ți s-a părut interesant!

StuDrept Blog este un blog dedicat tuturor studenților la Drept.
Trimite-ne articolul tău la adresa de email studreptblog@gmail.com

Susține și tu StuDrept Blog pe Patreon pentru content exclusiv și acces la draft-uri
sau printr-o donație unică!