Drept Civil. Teoria Generală a Obligațiilor

Anul II continuă în forță pe partea de civil cu una dintre cele mai importante materii de civil, dacă nu chiar cea mai importantă!

TGO pune bazele materiei contractelor din anul III și presupune o materie destul de complexă, dar foarte interesantă!

Hai mai întâi să vedem despre ce e vorba, conform fișei de disciplină:

  • Privire generală asupra obligaţiilor civile
  • Izvoarele obligaţiilor. Consideraţii generale. Clasificare
  • Contractul
  • Actul juridic unilateral ca izvor de obligaţii
  • Faptul juridic licit ca izvor de obligaţii
  • Fapta ilicită cauzatoare de prejudicii ca izvor de obligaţii –
  • răspunderea civilă delictuală
  • Efectele obligaţiilor
  • Transmisiunea şi transformarea obligţiilor
  • Obligaţiile complexe
  • Modurile de stingere a obligaţiilor
  • Restituirea prestațiilor
  • Garantarea obligaţiilor

Materia asta a fost întotdeauna predată de domnul profesor Baias și de doamna profesor Zamșa. Îmi pot spune părerea despre domnul profesor Baias, fostul decan al Facultății de Drept de la UB.

Stilul de predare nu m-a captivat foarte tare, vă spun sincer, fiind destul de monoton, însă au ajutat foarte mult materialele suplimentare: caietul de seminar al doamnei profesor Laura Toma și cursul ”TGO the best„ pe care îl găsiți pe Discord (link mai jos).

Examenul este oral, cu două subiecte teoretice și o speță și este un examen destul de dificil, în special la seria domnului profesor Baias. Vă pot sfătui să învățați structura materiei așa cum este prezentată în caietul de seminar al doamnei Laura Toma pentru o mai bună impresie în fața domnului profesor.

Seminarul l-am făcut cu doamna profesor Adriana Almășan, care are un stil aparte. Unii dintre voi o cunosc deja de la reale, așa că nu are rost să insist prea tare. Trebuie totuși să spun că mereu mi s-a părut că este de partea studenților și te ajută cu punctajul de seminar!

Cartea clasică este tratatul domnului profesor Pop, însă eu am învățat numai din caietul de seminar și din suportul de curs. Aporpo, găsiți ceva materiale pentru facultate pe Discord!

Iată care sunt materialele de care aveți nevoie, cu mențiunea că Pop este foarte bună pentru pregătirea aprofundată:

Liviu Pop – Drept Civil. Obligațiile

Laura Toma – Caiet de seminar – Dr. Civil. Obligațiile


Nu uitați, găsiți alte materiale, dar și sprijin din partea colegilor pe grupul de Discord al comunității StuDrept!

Distribuie pagina dacă ți s-a părut interesant!


StuDrept Blog este un blog dedicat tuturor studenților la Drept.
Trimite-ne articolul tău la adresa de email studreptblog@gmail.com


Susține și tu StuDrept Blog pe Patreon pentru content exclusiv și acces la draft-uri
sau printr-o donație unică!

0 0 votes
Article Rating
Subscribe
Notify of
guest

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x